V-am pregătit o nouă ediție a emisiunii „Puterea Rugăciunii”, în care prezentăm punctele de rugăciune propuse pentru luna iunie 2020. Distribuie mai departe, unirea în rugăciune a cât mai multor creștini e deosebit de puternică.
„Există o dimensiune a prezenței Duhului Sfânt în viața oricărui credincios”!
Rugăciuni din Ierusalim pentru România și Israel, înălțate de-a lungul timpului de Alfa Omega TV: ne rugăm pentru împlinirea planului Domnului cu cele două națiuni și întreaga lume.
Despre ce credință e vorba? De ce anume ne putem lepăda? Pe cine ar trebui să intereseze subiectul de azi? La ce se referă apostazia?
În cadrul emisiunii anterioare, invitata Lidia Mihăilescu ne-a transmis revelația pe care a primit-o de la Dumnezeu cu privire la pandemie. Conform acesteia, pandemia este un atac demonic îngăduit de Dumnezeu și care prefigurează venirea Antihristului. Ridicarea lui, însă, nu va avea loc imediat. Astăzi aflăm că rugăciunile noastre nu trebuie să aibă drept unic scop oprirea efectelor COVID-19, ci corectarea unor măsuri greșite adoptate de către autorități.
