Alina Timar vine din mediul ortodox, dar tot timpul l-a căutat pe Dumnezeu. Totuși, și-a dat seama că lipsea relația personală cu El. Ea și-a dorit să fie acceptată într-o biserică și a căutat să aibă relații cu o comunitate dedicată slujirii lui Dumnezeu. De asemenea, ea spune că au contat foarte mult rugăciunile mamei.
Familia lui Adrian Aldea a fost una disfuncțională, cu un tată alcoolic și violent, mai ales verbal. El mărturisește că nu L-a căutat niciodată în mod specific pe Dumnezeu, dar a devenit interesat atunci când i-a văzut pe fratele și cumnata lui foarte încântați de Dumnezeu. Ei frecventau atunci o biserică mai mică deschisă de niște misionari din America.
Valentin Cotleț provine dintr-o familie de creștini penticostali, iar copilăria și-a petrecut-o la bunicii din localitatea Bosanci, județul Suceava. O amintire puternică pentru el este timpul de rugăciune al bunicilor din fiecare dimineață. Ei nu făceau nimic, nici măcar nu se spălau, până când nu se încredințau pe ei și întreaga zi în mâna lui Dumnezeu.
Violeta Munteanu s-a născut într-o familie de creștini penticostali. La 16 ani s-a hotărât să-L urmeze pe Hristos, dându-și seama că nu este suficientă credința părinților, ci trebuie să-L cunoască personal pe Isus ca Domn și Mântuitor. De atunci, viața ei s-a schimbat, a renunțat la vechile obiceiuri și a rămas singură, deoarece a devenit „plictisitoare” pentru colegi.
Ștefan Morar a rămas orfan de tată când încă nu împlinise un an, fiind crescut doar de mama lui care era o femeie foarte credincioasă. Pentru că dorea ca fiul ei să devină un om credincios și să-l urmeze pe Domnul Isus, ea s-a purtat aspru cu el. Din copilărie, Ștefan citea din Biblie, învăța poezii și mergea la adunări. „Nu era ceas, dar frații veneau la timp la adunare”, spune el.
