Pentru Ioana Taloș, relația cu Dumnezeu a fost un fel de obligație sau tradiție în perioada copilăriei. Făcea parte dintr-o familie mare și era datoria părinților să-i introducă în biserică și să se asigure că sunt implicați în activitățile organizate. Odată cu trecerea anilor, în adolescență, a dorit să exploreze și viața din afara bisericii. Când a început să aibă probleme de sănătate frecvente, și-a dat seama că drumul pe care o luase nu era bun. Partea bună a lucrurilor a fost că a ajuns să iubească tot mai mult calea lui Dumnezeu. La vârsta de 16 ani, când a avut loc întoarcerea ei reală la Dumnezeu, Ioana a ales cu toată inima să-L slujească pe El.
Pentru Mariana Fulop, întoarcerea la Domnul a reprezentat adevărata vindecare a inimii. Cu toate acestea, a observat că mai este nevoie de ceva, deoarece mai avea rădăcini de amărăciune, tristețe, neiertare și nu trăia acea viață din belșug despre care vorbește Biblia.
Emeșe Dan provine dintr-o familie disfuncțională. Tatăl abuziv și distant a lipsit din viața ei în momente importante. Experiențele din copilărie și adolescență și-au pus amprenta puternic și în viața de adult, când Emeșe s-a confruntat cu probleme emoționale.
Pe timpul comunismului, mersul la biserică nu era permis. În acea vreme, Emeșe Aldea a frecventat orele de religie de la Biserica Catolică, pentru care este mulțumitoare lui Dumnezeu și părinților. Preotul care susținea lecțiile era plin de Duhul Sfânt și i-a învățat pe copii că Isus este viu, este lângă noi tot timpul și că El a murit pentru păcatele noastre. Seara, înainte de culcare, Emeșe cerea în rugăciune să fie spălată de păcate prin sângele Domnului Isus.
Daniel Tabarcea a aflat despre Dumnezeu de la bunici, care îl duceau la biserică în fiecare duminică, atunci când era în vacanță. Deși a auzit Cuvântul lui Dumnezeu din copilărie, nu a luat o decizie de a se apropia mai mult de El.
- Tot timpul l-am căutat pe Dumnezeu | Vieți în lumină 7.61, cu Alina Timar
- Nu am știut că Dumnezeu poate să vorbească atât de profund | Vieți în lumină 7.60, cu Adrian Aldea
- Viața trăită cu Hristos | Vieți în lumină 7.59, cu Valentin Cotleț
- Rugăciunea schimbă viața personală și a copiilor | Vieți în lumină 7.58, cu Violeta Munteanu
