„Doamna doctor, ce șanse de supraviețuire are copilul meu?”

Este momentul în care îmi dau seama de neputința mea ca om… Pe de o parte medicul din mine ar răspunde “mămică dragă, știu că sunteți într-un spital cu un nivel înalt de profesionalism în această specialitate și care ar trata copilul dumneavoastră cu metodele cele mai moderne, dar vreau să aveți în vedere și faptul că sunt multe neșanse…”. Pe de altă parte, creștinul din mine ar striga: ”mămico, haideți să strigăm împreună spre Cer, către Medicul Suprem la care sunt TOATE șansele, dar EL e suveran peste TOATE și nu putem ști totdeauna care este planul Său…”

E momentul cel mai greu pentru mine, dar și o provocare, fiecare copil care apare în terapia intensivă neonatală. Cel mai frecvent sunt internați asa numiții “mult prea micuți”. Stiința îi numește “prematuri cu greutate extrem de mică la naștere”- sunt copilași născuți cu greutatea între 500 și 999 grame, dar și copilași născuți cu 2-3 luni mai repede de termenul normal de naștere. Totuși… Dumnezeu le întinde o Mână de ajutor prin performanțele medicinii din ultimii ani.

Consider o minune creată de Dumnezeu chiar și această specialitate a medicinii, neonatologia - o specialitate “tânără”, desprinsă din pediatrie, care se ocupă de nou-născuții atât sănătoși, dar mai ales de cei care necesită tratamente speciale din primele momente de la naștere. E momentul decisiv pentru viața lor ulterioară. Nu de puține ori simt intensitatea “luptei” care se dă pentru viața acestor suflete care sunt niște trupuri plăpânde, fragile, dar care pot și apoi au menirea de a deveni “temple ale Duhului Sfânt”. Dumnezeu veghează cu atâta credincioșie și dragoste nașterea fiecărui om! Nu ascund faptul că mă cutremură gândul că prin profesia pe care o am, deciziile sau tratamentele pe care le aplic acestor copii pot avea consecințe pentru întreaga lor viață...