Pavel a scris multe din epistolele lui către biserici în timp ce era încuiat într-o celulă îngrămădită — legat, disprețuit, deconectat de credincioși și aparent de toată slujirea. Este vorba de situații îndurerate. Totuși, Pavel niciodată nu a vorbit că este închis datorită circumstanțelor sale; în schimb, se referă la sine drept „întemnițatul lui Hristos” (vezi Efeseni 3:1).
Scena de pe dealul Golgotei nu arăta a victorie. Dar în acea zi avea loc ceva de care Satana nu era conștient. Era ceva ce el nu va înțelege niciodată despre binecuvântatul nostru Salvator. Mă refer la mila de nepătruns a lui Dumnezeu în Hristos!
„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei" (Evrei 7:25).
„Stiu în Cine am crezut şi sunt convins că El poate să păzească până în ziua aceea ce I-am încredinţat” (2 Timotei 1:12) - acestea sunt cuvintele unui om aproape de moarte. Apostolul Pavel se adresa ucenicului său, tânărul slujitor-în-devenire, Timotei. Ulterior în aceeași scrisoare, Pavel se destăinuie lui Timotei cu aceste cuvinte: „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:6-7).
Dumnezeu ne-a chemat să fim diferiți – diferiți în mod remarcabil.
„Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuiesc judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14).