Sunt momente în viață când situațiile arată foarte sumbru, dar putem să îi spunem lui Dumnezeu: „Îmi pun toată credința în Tine, deși situația mea arată fără speranță, cu Tine nimic nu e imposibil” (vezi Luca 18:27).
Odată, când Isus călătorea din Iudeea spre Galileea, apostolul Ioan amintește că „El trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4:4). Cert este că Isus nu trebuia să treacă prin Samaria pentru a ajunge în Galileea, din punct de vedere geografic. De fapt, pentru că evreii îi urau pe samariteni, de regulă ocoleau pe o rută mai lungă pentru a evita acea regiune. Dar Isus s-a simțit constrâns să treacă prin Samaria, deoarece într-acolo Îl conducea Duhul atunci — El a trebuit să treacă prin Samaria nu din cauza rutei geografice, ci pentru misiunea pe care o avea, din ascultare față de călăuzirea Duhului.
Noi creștinii ne zbatem din greu pentru a găsi voia lui Dumnezeu pentru viața noastră. Și apoi, de îndată ce credem că am găsit voia Lui, ne străduim din răsputeri să o vedem împlinită.
Nu demult un tânăr creștin și-a descărcat povara în legătură cu marea lui neliniște: „Simt o chemare din partea Domnului pentru a lucra cu tinerii și copiii, dar toate ușile pentru slujire se tot închid în fața mea. Mă rog ca alte uși să se deschidă, dar Dumnezeu pare că nu îmi ascultă strigătul. Mă simt atât de inutil”.
Pavel scrie: „Suntem încolțiți în toate chipurile... în grea cumpănă... prigoniți... trântiți jos, dar nu omorâți” (2 Corinteni 4:8-9).