„[Isus] nu a făcut multe lucrări acolo din cauza necredinței lor” (Matei 13:45). Necredința întotdeauna împiedică plinătatea revelației și a binecuvântării lui Dumnezeu, iar Scriptura arată clar că Dumnezeu nu o privește cu ușurătate. El ne dă un exemplu în acest sens în povestea regelui Asa, un rege neprihănit și descendent al lui David, care a condus Iuda (citiți în 2 Cronici, cap. 14 până la 16).

Multe voci din biserică spun astăzi că oamenii credincioși ar trebui să arate un nou fel de iubire. Vorbesc despre o iubire în care adevărul biblic trebuie să se plieze cu aceste vremuri. Conform Evangheliei lor, nu sunt necesare schimbări personale, atunci când cineva Îl primește pe Hristos. Nu mai este nevoie de pocăință. Mai degrabă, obiectivul prezentării acestei Evanghelii este de a distruge orice barieră care ar putea fi considerată un obstacol în calea acceptării lui Hristos a unei persoane.

Isus a spus că a venit să-i caute și să-i salveze pe cei pierduți. El a fost Acela care avea puterea de a supune chiar și vânturile și valurile, dar a venit ca un slujitor umil. Evangheliile ne spun că a ascultat cu răbdare strigătele oamenilor. Mulți L-au rugat pe Hristos să-i izbăvească de necazurile lor și să le întâmpine problemele. El a vindecat bolnavii, a deschis ochii orbilor, urechile surzilor, gura muților și a dat umblare șchiopilor. Isus i-a eliberat pe cei captivi din orice formă de robie - a înviat chiar și pe morți.

Când frica noastră devine copleșitoare, trebuie să ne reamintim cât de mare este Dumnezeul nostru. Trebuie să ne amintim de toate izbăvirile Sale mari pentru aceia care s-au încrezut în El și să ne însușim aceeași putere maiestuoasă pentru încercarea noastră din prezent. Frica nu poate ajunge la vreun slujitor care are viziunea măreției și puterii lui Dumnezeu.