David a recunoscut marea milă a lui Dumnezeu când a spus: „Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău şi mântuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare” (Psalm 40:10).

„Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.” (Luca 19:12).

Isus spune pilda unui nobil care le-a încredințat la câțiva dintre slujitorii săi o cantitate egală de bani pentru a-i gestiona, cât timp urma să fie plecat într-o călătorie. La întoarcere, stăpânul a solicitat slujitorilor o contabilitate, pentru a evalua cât de credincioși au fost, fiecare în misiunea sa.

În Numeri 13 și 14, găsim limbajul și definițiile adevăratei credințe și ale necredinței. Cele zece iscoade care fuseseră în țară se întorseseră cu un raport cu privire la ceea ce au văzut. „Iată ce au istorisit lui Moise: "Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac” (Numeri 13: 27-28). Așadar, raportul a fost atât pozitiv, cât și negativ.

„Eu - zice Domnul - te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.” (Psalmul 32: 8-9)