„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare.” (Romani 12:6,8)
„Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)
David era un om care știa să se pocăiască. El și-a cercetat inima constant în fața lui Dumnezeu și a fost rapid în a recunoaște: „Am păcătuit, Doamne! Am nevoie de rugăciune!”
Vreau să vă vorbesc despre distrageri mentale în timpul rugăciunii și închinarea abandonată - în special în Casa lui Dumnezeu. Isus i-a numit pe oamenii care veneau în prezența Sa rostind cuvinte de laudă, dar ale căror minți și inimi erau preocupate cu alte lucruri - ipocriți. El le-a vorbit direct, spunând: „Îmi dai gura și buzele tale - dar mintea ta este în altă parte. Inima ta nu este deloc lângă Mine!”
„Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama.” (1 Samuel 16:13)
Rugăciunea care Îi face plăcere lui Dumnezeu este foarte simplă și ușor de înțeles. Ucenicii I‑au spus lui Isus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!” (Luca 11:1). Această cerere reflectă o dorință sinceră de a învăța să ne rugăm într-un mod care Îi este plăcut Domnului.