„Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?” (Evrei 12:6-7).
În biserica primară din Ierusalim, văduvele de origine greacă era neglijate în rutina zilnică de distribuire a alimentelor. Ele au căutat ajutor apelând la conducătorii bisericii, dar ei nu au simțit că e corect să renunțe la timpul lor de rugăciune și studiul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a supraveghea aceste sarcini administrative.
Asaf, levitul, era un conducător al închinării și un lider al corului împăratului David; de fapt, este cunoscut pentru că a scris unsprezece psalmi. Era un prieten apropiat al lui David; cei doi se bucurau să fie împreună în Casa Domnului. Totuși, în ciuda binecuvântărilor și chemării sale minunate, Asaf a mărturisit: „Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii!” (Psalmul 73:2).
„Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” (2 Corinteni 4: 17-18)
Noi, cei care trăim în timpul Noului Testament, am primit o adevărată mărturie. Avem nu doar lucrările lui Isus la care să ne gândim, dar și faptele mărețe ale bisericii din primul secol. La acestea se adaugă cele două mii de ani în care oameni ai lui Dumnezeu „au făcut lucruri mai mari ca acestea” și astfel avem o licărire din ceea ce este Tatăl nostru ceresc.