Când diavolul aduce frică în viața ta, poți alege să nu îngenunchezi în fața ei. David spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Este adevărat că, atunci când faci efortul de a-L urma pe Dumnezeu cu toată inima, inamicul vine să te atace prin frică. Totuși, dacă îți pui încrederea în Dumnezeu, El te poate ajuta să înfrunți frica și să pășești înainte.
Dumnezeu Își arată puterea în problemele noastre, când ne smerim și cerem ajutorul Său. Doar atunci putem cu adevărat să ne bucurăm de viață. Așadar, smerește-te astăzi și lasă-L pe El să îngrijească de îngrijorările tale.
Poate că ai în viața ta câteva întărituri majore care trebuie dărâmate. Dă-mi voie să te încurajez, amintindu-ți că Dumnezeu este de partea ta. Este un război în derulare, iar câmpul de luptă este mintea ta. Vestea bună este că Dumnezeu luptă de partea ta!
Exprimarea bucuriei prin încântarea liniștită a zâmbetului, aduce lucruri bune în viața ta și împărtășește bucuria și lumina Domnului cu alții, așa că, zâmbește!
A ceda în fața fricii alterează planul lui Dumnezeu pentru viața ta, așa că, fă ceea ce El vrea să faci, chiar dacă îți este teamă.
- Iertarea: calea spre adevărata pace și bucurie | Promisiuni pentru fiecare zi, 30 septembrie 2022
- Ridică-te și mergi mai departe cu Dumnezeu | Promisiuni pentru fiecare zi, 29 septembrie 2022
- Îmbracă-te cu darul neprihănirii primit de la Dumnezeu | Promisiuni pentru fiecare zi, 28 sept. 2022
- El face ca totul să se întâmple atunci când trebuie | Promisiuni pentru fiecare zi, 27 sept. 2022
