Îl aud pe Domnul spunând: “atunci când vii în prezența Mea, lasă la o parte planurile tale și stai înaintea Mea cu o inimă deschisă, gata să primească ce am Eu de spus. Motivul pentru care mulți nu primesc ceea ce cer, este că ei și-au planificat un viitor diferit de ceea ce Eu le-am pregătit. Eu sunt un Dumnezeu iubitor și nu voi trece peste voința ta. Eu am oferit oamenilor posibilitatea de a alege, însă copiilor Mei le cer să vină la Mine cu toată inima lor, așteptând voia Mea și planurile Mele să se împlinească și care-i vor conduce spre adevărata libertate. Doar în acest mod vei putea primi tot ceea ce Eu am hotărât mai dinainte pentru tine.”
Sunt mulți creștini care-L tăgăduiesc pe Isus în fiecare zi prin lucruri simple pe care le fac. Ca și Petru, poate ești implicat în relații greșite, prietenii, sau în lucruri greșite despre care Duhul Sfânt ți-a pus pe inimă să nu le mai faci. Domnul te cheamă să ieși din mijlocul lor, așa cum l-a chemat și pe Avraam și l-a dus într-o țară pe care n-o cunoștea.
Domnul ți-a vorbit în mod repetat despre aceste relații și prietenii, dar la fel ca și Petru, înainte să asculți, te gândești că vei fi împreună cu ei doar pentru încă puțin timp. Și totuși, ei se uită la tine și te recunosc, întocmai cum Petru a fost recunoscut în repetate rânduri și atunci ei se vor întreba ce fel de creștin este acesta, iar tu Îl tăgăduiești pe Isus continuând să rămâi în aceste relaţii.
După cum am afirmat și altă dată, trăim într-un sezon al luptei prin dragoste. Pentru a umbla în dragoste supranaturală, noi trebuie să fim tot mai uniți ca și Trup al lui Hristos. Evrei 10:25 spune că nu ar trebui să părăsim adunarea. Aceasta nu este o lege impusă din afară, ci o chemare pentru a păstra o relație de dragoste, prin care să ne îndemnăm și să ne încurajăm unii pe alții. Dacă nu este relație, nu este nici drept de îndemnare sau sfătuire. Haideți să căutăm unitatea în Hristos, cu atât mai mult cu cât vedem că ziua Domnului se apropie!
Verset biblic: Evrei 10:24-25 - ”Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie.”
© Ruach Ministries
Cu mulți ani în urmă, mă aflam în casa unui păstor în timp ce am fost invitat să predic în biserica lui. Prima noapte când am dormit în casa lui, dimineața devreme am fost foarte frustrat. Pe la ora 5 a început să sune telefonul - și suna și suna și suna. Am început să număr de câte ori sună – de 30 de ori, de 40 de ori, de 45 de ori. În final, când am numărat 50 de ori, m-am ridicat din pat, mi-am pus hainele pe mine și am ieșit pe hol îndreptându-mă spre bucătărie și bombănind în același timp: “dacă nimănui din casa asta nu-i pasă suficient de mult de acest apel, astfel încât să se ridice din pat și să răspundă la telefon, o voi face eu!”Am ridicat receptorul și am spus: „Alo”. Dar spre surprinderea mea, telefonul continua să sune, deși eu țineam receptorul în mână!
„Încrede-te în Mine, încrede-te în abilitatea Mea de a elibera, încrede-te în puterea Mea de a vindeca, încrede-te în Mine ca Cel care îți poartă de grijă, dar mai presus de toate încrede-te în dragostea Mea statornică pe care o am pentru fiecare dintre copiii Mei. Eu nu te voi lăsa și nu te voi părăsi niciodată și, chiar și în cel mai negru ceas, Eu te voi apuca și te voi ridica, căci Eu sunt Dumnezeul tău în care te poți încrede și Eu nu sunt om ca să mint. Eu sunt Ava, Tatăl tău, Eu te iubesc și te voi face în stare să biruiești dacă te vei bizui pe Mine și te vei încrede în Mine”, zice Domnul.
