Frica de Domnul este cea care trebuie să te călăuzească în această vreme. Nu contează ce spun sau fac oamenii din jurul tău. Tu trebuie să rămâi ferm și adâncit în Cuvântul lui Dumnezeu. Vrăjmașul a pregătit capcane în locuri la care nici nu te-ai gândit, pentru a te amăgi și distruge. Ai fost persecutat pentru binele pe care l-ai făcut, atât de către cei din familia ta, cât și de către cei de la locul tău de muncă, unde ți-a fost provocată credința. Ține-te strâns de promisiunile Domnului și continuă să crești în credința în Dumnezeu, căci El este Cel care te va face să înaintezi.
Domnul ne cheamă să facem investiții în această vreme. Ne cheamă să semănăm sămânța credinței pe care o avem în mână și s-o împrăștiem la nord, sud, est și vest. Isus, sămânța lui David, S-a investit pe Sine pentru binele oamenilor. S-a dat pe Sine pe deplin pentru noi. Nu a păstrat nimic pentru Sine. Mulți oameni țin strâns pentru ei sămânța credinței și le este frică să îi dea drumul. Ei așteaptă momentul perfect, condițiile perfecte, locul perfect, oamenii perfecți... și lista continuă.
Să avem grijă ca ceea ce răspândim în jur să fie lumină, nu întuneric. Pe cine vede cineva, care nu-L cunoaște pe Hristos, atunci când privește la tine? Ce vede în viața ta? Este viața ta un exemplu și o mărturie vie pentru lume? Să ne cercetăm pe noi înșine, și inimile noastre și să ne asigurăm că Îl reprezentăm cu acuratețe pe Isus în lume.
Nu fii uimit de faptul că, dintr-o dată, vrăjmașul tău te întâmpină respectuos și cu o primire călduroasă, căci lucrul acesta va continua și în lunile ce vor urma. Ai semănat cu lacrimi și Dumnezeu a văzut. Acum este vremea să culegi roadele, întrucât ai căutat să-i fii plăcut lui Dumnezeu și nu oamenilor, chiar și când ai trecut prin încercări și necazuri. Dumnezeu este Cel care acum te onorează.
Ca și susținător al familiei, ai primit de-a lungul timpului mult har pentru a fi în stare să o întreții. În ultima vreme însă, situația a devenit tot mai grea și finanțele tale par a scădea. Chiar dacă soția ta nu te-a asistat deloc în afacerile tale, iar, în domeniul natural, nu a adus niciun aport la prosperarea familiei, totuși ea, în domeniul spiritual, a semănat silitoare prin Duhul pentru succesul afacerii tale. Începe în următoarele zile să o tratezi pe soția ta cu mai mult respect și arată-i recunoștința ta și vei vedea cum proviziile vor începe să curgă din abundență peste familia ta, cum nu ai mai experimentat până acum, ca semn al onorării Cuvântului lui Dumnezeu din partea ta.
