Deși ne rugăm cu credință, există situații în care Dumnezeu nu ne scoate din încercări. Ce facem atunci? El ne îndeamnă să rămânem credincioși, cu privirea ațintită spre lucrurile de sus, știind că lucrurile de pe pământ sunt vremelnice. Credința nu înseamnă că-L putem forța pe Dumnezeu să intervină supranatural pentru noi. Credința înseamnă să ne încredem deplin în El, știind că toate lucrurile, chiar și încercările, lucrează spre binele nostru veșnic.
Se poate ca în relația de căsătorie să ne simțim diferit după o perioadă, să avem impresia că toată strălucirea de la început pălește. Intrăm în această relație cu ideea greșită că partenerul ar trebui să fie perfect, dar trebuie să fim conștienți că toți avem atât calități, cât și defecte. Dumnezeu este Cel care îți cunoaște partenerul pe deplin, încrede-te în El și în planul Lui pentru relația voastră.
Ce fac când simt că nu îmi mai iubesc partenerul de relație?
„De aceea îi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup. (Efeseni 5:31)
Legământul este esența căsătoriei. Este un angajament în care cei doi, bărbatul și femeia, își întemeiază o familie. Este o promisiune că se vor iubi necondiționat, la bine și la rău, în sănătate și în boală, în sărăcie și în bogăție, până ce moartea îi va despărți și gloria îi va primi.
