Statele Unite „se gândesc în mod serios” să accepte cererea Iranului de a elimina Corpul Gărzilor Revoluţiei Islamice de pe lista Departamentului de Stat al Organizaţiilor Teroriste Străine. Doi oficiali ai administrației americane, care au vorbit cu TV7 sub condiția anonimatului, au confirmat publicarea de rapoarte care ar oferi Iranului și această concesie, cu scopul revigorării acordului nuclear din 2015.
Recent, un asteroid i-a luat prin surprindere pe astronomi, lovind atmosfera Pământului la doar două ore după ce a fost detectat pentru prima dată de oamenii de știință. Din fericire, asteroidul nu a fost suficient de mare pentru a provoca pagube pe Pământ.
Bărbați și femei ucraineni se pregătesc să-și pună viața în pericol pentru a-și apăra țara. Apoi, evreii din Ucraina au parte de o primire călduroasă în Tel Aviv, Israel. Mai mult de atât, Israelul se pregătește pentru un al doilea acord nuclear cu Iranul. Ei consideră că acesta va fi mai rău decât primul. Apoi, o voce angelică cântăS-a întâmplat în Ucraina sfâșiată de război.
O conversație pe care speri să nu o ai niciodată. Un membru al familiei sună la miezul nopții și spune că au început să cadă bombele în jurul casei sale. Acesta a fost cazul Innei Ogle, o profesoară din Ohio. Mama și fratele ei încă mai locuiau în Ucraina. Însă rugăciunile ei au fost ascultate și ambii au fost salvați. Fratele Innei suferă de paralizie cerebrală. El a fost coborât de la etajul opt. Un centru creștin pentru persoane cu dizabilități l-au ajutat să fugă, i-au ajutat pe amândoi să ajungă în Germania și apoi, în SUA pentru a fi cu Inna.
