Grupul Barna a lansat recent studiul The Open Generation, care își propune să „ajute liderii bisericii să înțeleagă adolescenții din întreaga lume”. Ei au intervievat aproape 25.000 de adolescenți cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani, din 26 de țări. Dintre aceștia, 22% s-au identificat drept creștini devotați, 30% creștini nominali, iar restul aveau credințe diferite sau erau agnostici sau atei.
Casa Albă este „profund dezamăgită” de declarația Președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, care i-a spus președintelui rus Vladimir Putin că nu are încredere în administrația Biden, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA.
Câțiva bărbați înarmați și mascați în uniformă militară l-au capturat pe pastorul baptist, Leonid Ponomaryov și pe soția acestuia, Tatyana la 21 septembrie din casa lor din Mariupol, localitate ocupată de ruși, relatează Forum 18, o organizație de cercetare specializată în libertatea religioasă, cu sediul în Norvegia. Potrivit acesteia, vecinii au declarat că au auzit „gemete și strigăte” atunci când militarii mascați și fără însemne militare i-au luat pe soții Ponomaryov din casă. Există informații neconfirmate că cei doi au fost duși pentru prima dată la o secție de poliție.
Violențele continuă să afecteze cartierele estice ale Ierusalimului. Ciocnirile au izbucnit la sfârșitul săptămânii în cartierele Sheikh Jarrah, Beit Hanina și Ras al-Amud. Principalul punct de foc a inclus cartierul Sheikh Jarrah, unde tinerii arabi și evrei se bat întrei ei. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, ambele grupuri rivale au aruncat cu pietre una asupra celeilate, în urma cărora optsprezece arabi și doi tineri evrei au fost răniți.
