În această seară, la „Jerusalem Dateline”:
La o săptămână după ce pastorul Son Hyun-bo de la Biserica Segyeoro din Busan, Coreea de Sud a fost arestat pentru încălcarea legilor electorale publice, puține informații au fost făcute publice despre starea sa de bine sau despre locul unde se află.
Pastorul Son, care a fost arestat pe 8 septembrie, e acuzat pentru că ar fi intervievat un candidat la alegeri în timpul unei slujbe religioase și a încărcat un videoclip al conversației pe rețelele de socializare. De asemenea, el se confruntă cu acuzații că a ținut cităm „o slujbă de rugăciune pentru victorie” la biroul de campanie al lui Jeong și a declarat cităm „Trebuie să votăm pentru candidatul de dreapta și să stabilim cu adevărat Împărăția lui Dumnezeu”.
Pastorul Son a fost activ în lupta împotriva exceselor de putere ale guvernului, inclusiv ca lider al grupului „Salvați Coreea”, care face campanie împotriva actualului președinte sud-coreean de stânga, a premierului și a Partidului Democrat, care sunt la putere. Arestarea pastorului a fost aspru criticată de către liderii religiosi, dar și de parlamentarii din opozitie.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 19 septembrie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri
Un refugiat irakian care își împărtășea în mod regulat credința creștină pe rețeaua de socializare TikTok a fost ucis brutal la Lyon, Franța pe 10 septembrie, în timp ce se întorcea acasă. Presa franceză relatează că Ashur Sarnaya, în vârstă de 45 de ani, care avea o dizabilitate fizică ce îl obliga să folosească un scaun cu rotile, a fost înjunghiat mortal în gât la ora 22:30.
Organizația SOS Creștinii din Orient a declarat că Sarnaya, născut în 1979, era originar din Kurdistanul irakian, și locuia în Franța încă din anul 2014. Se pare că a primit recent amenințări din partea musulmanilor și a raportat o agresiune fizică în martie anul acesta.
Franța a înregistrat o creștere a atacurilor și a intoleranței religioase în ultimii ani. În august, ministrul de interne a relansat eforturile speciale de protecție a lăcașurilor de cult creștine. Țara a înregistrat, de asemenea, o intensificare a actelor antisemite.
Divizia de Crimă Organizată și Specializată a parchetului din Lyon a deschis imediat o anchetă, dar nu a oferit detalii despre motiv. Viceprimarul orașului Lyon, Mohamed Chihi, a condamnat „crima josnică” pe rețeaua de socializare Bluesky.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 19 septembrie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri
Premierul Netanyahu îl va vizita pe președintele american Donald Trump la Casa Albă după discursul său programat la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York la sfârșitul acestei luni, după cum a anunțat el însuși.
Vorbind la o conferință de presă organizată săptămâna aceasta, Netanyahu a abordat pe larg războiul din Gaza, în timp ce armata israeliană începea operațiunea de preluare a orașului Gaza la sol. În timpul unei convorbiri telefonice, liderul israelian a declarat că Trump l-a invitat la a patra întâlnire de când s-a întors în funcție.
Atât Trump cât și Netanyahu au avertizat Hamas să nu folosească ostaticii ca scuturi umane. Președintele Trump a spus: „Tocmai am primit o informație conform căreia Hamas a mutat ostaticii la suprafață pentru a-i folosi drept scuturi umane împotriva ofensivei terestre a Israelului. Sper că liderii Hamas știu ce fac. Aceasta este o atrocitate umană”, a încheiat Trump.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 19 septembrie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri
- Ambasada Fiji - a șaptea ambasadă deschisă la Ierusalim | AO NEWS
- Ambasada Fiji - a șaptea ambasadă deschisă la Ierusalim | AO NEWS, 19 septembrie 2025
- Seul: Pastor arestat, alarmă pentru libertatea religioasă | Mapamond Creștin 1104
- Luptătorii islamiști ucid peste 70 de creștini care participau la un priveghi | AO NEWS
