Duminică senatorul american Lindsey Graham s-a întâlnit cu oficiali israelieni la Ierusalim pentru a discuta despre alianța SUA-Israel și amenințarea nucleară iraniană, dar a avertizat totodată și despre deteriorarea legăturilor dintre SUA și Israel.
Pe parcursul unei săptămâni întregi de activități, Asociația Evanghelistică Luis Palau a reușit să ajungă la diferite niveluri ale societății din Costa Rica cu un mesaj de speranță în Isus. Prizonierii, oameni de afaceri, politicienii, femeile, copiii, tinerii și adulții au avut ocazia să primească încurajare și răscumpărare de la Dumnezeu.
La începutul lunii aprilie, directorul organizației Samaritan’s Purse, Edward Graham, și o delegație americană, din care a făcut parte inclusiv fostul secretar de stat american, Mike Pompeo, au călătorit în Ucraina pentru a vedea pe teren activitatea organizației caritabile. În timp ce se aflau în mijlocul națiunii încercate, ei s-au întâlnit și cu oficiali ai Ucrainei.
Mii de creștini s-au adunat în India pentru a protesta pașnic față de numărul tot mai mare de atacuri asupra bisericilor, cu violențe și arestări în întreaga țară. Andrew Boyd de la Release International relatează.
Creștinii s-au adunat la Delhi pentru a atrage atenția asupra sentimentului predominant de frică și nesiguranță în comunitatea creștină. Cei adunați au avut un singur mesaj: opriți ura și violența. Intoleranța față de creștinii din India este în creștere.
În anul 2022, Organizația United Christian Forum din India a înregistrat 598 de acte violente împotriva creștinilor. Aceasta este o creștere cu peste 80% în doar doi ani. Dar în prima lună a anului 2023, organizația din India a înregistrat deja 57 de incidente de violență anti-creștină. Printre aceste incidente au fost filmate imagini în care femei creștine stau în tăcere în timp ce sunt lovite și bătute cu brutalitate de extremiștii hinduși.
Publicația Christianity Today estimează că 22.000 de creștini s-au reunit în Delhi pentru a cânta imnuri creștine și a manifesta pașnic în fața unui banner negru și roșu, care cere oprirea urii și violenței împotriva creștinilor.
