Votanții turci s-au rpezentat duminică la vot pentru a alege între actualul președinte Recep Tayyip Erdogan și oponentul său Kemal Kilicdaroglu. Recep Tayyip Erdogan, cel mai puternic om din țară încă din 2003, mai întâi ca prim-ministru și mai târziu ca președinte, ar putea fi pe punctul de a-și pierde funcția, conform primelor exit-poll-uri. Rezultatele finale vor fi anunțate în următoarele zile.
În prezent, au loc pregătiri pentru ca regele Charles al III-lea, proaspăt încoronat monarh al Marii Britanii, să facă istorie ca primul suveran al Regatului Unit care a vizitat Țara Sfântă, după cum a raportat duminică presa britanică. Nu a fost înaintată o dată concretă.
Adunarea Generală a Națiunilor Unite va organiza în cursul zilei de azi un eveniment care marchează ceea ce se numește „ Ziua Nakba”, în arabă pentru „Ziua catastrofei” și termenul palestinian pentru înființarea statului Israel. Înaintea evenimentului, ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, a cerut tuturor ambasadorilor ONU să boicoteze evenimentul anti-Israel.
O încetare a focului între Israel și organizația teroristă palestiniană Jihadul Islamic a fost stabilită începând cu miezul nopții de sămbătă spre duminică. Este pentru prima dată când încetarea ostilităților intermediată de egipteni între Israel și Gaza, a venit ca urmare a unei conversații între Jihadul Islamic Palestinian și ministrul de externe al Iranului, care și-a dat acordul.
