Din cuprinsul editiei
Israelul este poporul ales al lui Dumnezeu, conform Bibliei. Acest lucru nu s-a schimbat in Noul Legamant. Desi multi din evrei nu cred in Dumnezeu, exista numeroase semne care arata clar binecuvantarea Lui peste aceasta tara si peste poporul evreu, si cum Dumnezeu binecuvanteaza intreaga lume prin evrei.
Mai jos sunt cateva din aceste semne, aratand realizarile israeliene in medicina, inovatie, tehnologie, agricultura, si multe altele.
În Romani capitolul 11 scrie că, aceia dintre neevrei care cred în Salvatorul Yeshua Ha’Mashiach (Isus Hristos), sunt altoiți în măslinul natural. “Dacă tu ai fost tăiat din ceea ce, prin natură, este un măslin sălbatic şi ai fost altoit, împotriva naturii, într-un măslin bun, cu atât mai mult aceste ramuri naturale vor fi altoite înapoi, în propriul lor măslin.” Romani 11:24
Dar întrebarea este, din cine sau ce, este compus acest măslin natural? La această întrebare, tot aceeași scrisoare și tot același capitol ne dă răspunsul, unde ni se clarifică faptul că este vorba de poporul evreu. În acest context, sunt două aspecte, și anume: 1 – doar o parte din Israel a fost împietrit ca să poată fi mântuite națiunile; 2 – rădăcina, trunchiul și o parte din ramuri sunt de fapt evreii care au crezut în Mesia, începând cu Avraham și patriarhii. Lucru care reiese și din afirmația “din cauza necredinței au fost tăiate (anumite/unele) ramuri” și prin credință pot fi realtoite.
Deci acest pasaj biblic vorbește de Israelul credincios în Yeshua Ha’Mashiach (Isus Hristos), adică despre ceea ce cunoaștem azi sub denumirea de evrei mesianici...
Ce cuvinte pline de har pentru cei ce cred în Dumnezeu! Este oare Dumnezeul nostru într-adevăr un Dumnezeu minunat?
Conform cu ceea ce scrie în Scriptură, este: Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! (Ps.8:9)
Totul a început în urmă cu mulți ani, când am descoperit că strămoșii mei au fost din poporul ales, Israel. Am început să privesc cu fascinație tot ce însemna Iudaism, îmi plăcea să ascult muzică evreiască, să merg să ascult înțelepciunea evreiască a rabinului care învăța poporul la sinagogă. Dar mai presus de toate acestea, am început să privesc Scriptura cu alți ochi. De câte ori vedeam ceva legat de Dumnezeul lui Israel, începeam să mă gândesc și să îmi fac tot felul de scenarii în minte despre cum și unde s-a întâmplat evenimentul respectiv.
Într-o zi, citind Scriptura, am înțeles faptul că evreu fiind, aveam nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și puteam să primesc asta numai prin credință și nu prin ritualuri, nu prin jertfe, nu prin ținerea legii. În acel moment am căzut pe genunchi recunoscând că sunt păcătos și totodată invitând pe Yeshua să între și să mântuiască ce era pierdut din mine, să nu mai fiu eu, ci să fiu un evreu împlinit, odată pentru că m-am născut în poporul Său și odată pentru că am realizat faptul că Mesia a venit în persoana lui Yeshua/Isus.
În Scripturile ebraice, patriarhul Iosif este un prototip al lui Mesia (există peste 100 de paralele între ei). La fel cum Iosif a fost urât, invidiat, respins de către frații săi și vândut cu 20 de arginți, la fel a fost și Isus invidiat, urât, respins și trădat pentru 30 de arginți.
La timpul cuvenit, atât Iosif cât și Isus au fost reabilitați și înălțați de către Dumnezeu, însă cea mai tulburătoare paralelă este cea dintre lacrimilor lui Iosif și ale lui Isus.
”Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său (Beniamin), și simțea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie și a plâns acolo.” (Genesa 43:30) Iosif s-a prezentat fraților lui, după 20 de ani în care fuseseră despărțiți. În Genesa 45:1-2 ni se spune: ”Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Și a strigat: ‘Scoateți afară pe toată lumea.’ Și n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraților săi. A izbucnit într-un plâns așa de tare că l-au auzit Egiptenii și casa lui Faraon.” (Genesa 45:1-2)
Lacrimile lui Isus pentru Ierusalim amintesc de lacrimile lui Iosif pentru familia sa israelită.
”Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: ‘Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pace ! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.’” (Luca 19:41) Lacrimile lui Isus reprezentau totalizarea tristeții dragostei lui Dumnezeu. Niciun oraș de pe pământ nu mai fusese iubit la fel de mult ca Ierusalimul. Este locul în care Cel Veșnic a ales să-Și așeze locuința. Dumnezeu făcuse un legământ cu locuitorii acestuia, spunându-le: ”V-am iubit cu o iubire veșnică.”
Cunoscând dragostea Tatălui și planul Său pentru Israel, Isus a plâns cu amar în Matei 23:37-39 și în Luca 13:34-35: ”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi!”
