360 de membri din Camera Reprezentaților i-au trimis o scrisoare președintelui în care îi spuneau că neacceptarea unui acord cu Iranul ar putea închide drumul spre dezvoltarea unei bombe nucleare. Potrivit ziarului The Hill, scrisoarea spunea că doar astfel Congresul se va gândi la ridicarea sancțiunilor economice împotriva Iranului.
Acuzații explozive legate de o operațiune israeliană de spionaj privind negocierile pe probleme nucleare dintre America și Iran. Wall Street Journal scria că Israelul a obținut informații confidențiale pe care le-a oferit legislatorilor SUA, încercând să evite un acord nuclear. Israelul respinge acuzațiile. Dezvăluirea vine într-o vreme în care tensiunile dintre Israel și SUA se întețesc.
Wall Street Journal, citând din surse anonime, spunea că Israelul a spionat negocierile dintre Statele Unite și Iran. Ziarul spunea că, pentru a construi un caz împotriva unui potențial acord cu Iranul, Israelul a obținut informații din diverse documente americane de informare și de la informatori și contacte diplomatice din Europa, pe care mai apoi le-a oferit legislatorilor americani.
- Relația Israelului cu SUA este mai precară ca oricând. Amid acuză Israelul de spionaj și îl amenință cu izolarea,însă unii lideri ai Congresului spun că este doar o isterie prezidențială.
- Apoi, întâlniți unul dintre cei mai aprigi critici ai Islamului care a ajuns ținta amenințărilor permanente. Ayaan Hirsi Ali vorbește despre jihad, despre Șaria și despre abuzul Islamului asupra femeilor.
- Plus: în linia întâi în lupta împotriva Statului Islamic. Luptătorii kurzi din nordul Irakului luptă împotriva armatei jihadiste, însă pentru a o învinge au nevoie de mai mult ajutor din partea Americii.
Chris Mitchell a discutat despre alegerile din Israel cu redactorul-șef pentru știrile CBN John Waage și cu corespondenta pentru știrile CBN Julie Stahl.
Care a fost reacția Americii la aflarea victoriei lui Netanyahu ?
În primul rând, a fost o victorie imensă pentru Beniamin Netanyahu, însă a fost și o înfrângere pentru Barack Obama și pentru planul său vizavi de Orientul Mijlociu. În Statele Unite, reacțiile sunt împărțite. Congresul este foarte fericit, la fel și ziarul New York Post, pe când New York Times, Administrația Obama și Departamentul de Stat sunt foarte dezamăgiți, spunea John Waage.
Trei bărbați care au în comun pasiunea lor pentru Biblie. Fiecare dintre ei are un rol important pentru a face posibil ca fiecare om să aibă acces la Scriptură. Bob Creson, director al Wycliffe Bible Translators, spunea că traducerea Bibliei în cele 69 de limbi este pe cale să aibă loc. Acest copac de la centrul din Orlando prezintă cum arată acest proiect.
