Legislatorii din Irving sunt preocupați din cauza legii Șaria care este folosită în cadrul Curții când vine vorba de custodii și divorțuri. Tribunalul islamic al statului a anunțat că va ajuta la medierea neînțelegerilor civile în comunitatea musulmană ca alternativă pentru instanța americană.
Pentru creștinii din Yemen, viața este foarte grea. În Orientul Mijlociu nu există țară în care creștinii să nu sufere pentru credința lor. Aceasta este realitatea.
Sam este din Yemen. Nu i se poate vedea fața și i-am schimbat numele și vocea pentru a-i proteja identitatea. Sam este un musulman care s-a convertit la creștinism. Cei de la știrile CBN s-au întâlnit cu el într-o locație secretă din Africa de Nord. Acesta spunea într-un interviu că dacă autoritățile i-ar descoperi adevărata identitate, ar putea fi arestat sau ucis.
Milioane de musulmani din lumea întreagă așteaptă revenirea unui mesia islamic, cunoscut ca Mahdi, al 12 imam. Diverse ramuri ale islamului au credințe diferite cu privire la Mahdi.
Descoperirile din Orașul Vechi au atras atenția oamenilor de știință evrei și creștini. Peste 2 000 de ani de istorie sunt gravați în zidurile unei clădiri, unde se spune că Ponțiu Pilat L-a judecat pe Isus.
În partea de vest a Orașului Vechi, Turnul lui David se ridică deasupra zidurilor. Cu 16 ani în urmă, arheologii au descoperit o clădire în timp ce lucrau la Muzeul din Turnul lui David. Inscripțiile de pe pereți preced chiar și perioada lui Isus și a guvernatorului roman care L-a condamnat la moarte pe cruce, Ponțiu Pilat.
Din sumarul ediției:
- Israelul neagă acuzațiile Statelor Unite: Nu ne spionăm aliații
- Sergentul Bowe Bergdahl va fi acuzat de dezertare
- Alegerile prezidențiale din Nigeria
- Arabia Saudită se implică în conflictul din Yemen
- O femeie din Germania are curajul să înfrunte minciuna Islamului
- Neatenția la volan i-a schimbat viața pentru totdeauna
- Marsul invierii 2015 - Invierea lui Isus, sarbatorita anual pe strazile din Romania
