Mᴀʀᴊᴏʀɪᴇ Cᴏʟᴇ - Un caz de justiție

Această carte ne descoperă „misterele nelegiuirii”, care au fost îngropate adânc în genealogia noastră, prin urmărirea tiparelor de suferință și pierdere și identificarea locurilor în care au loc atacurile demonice.

Cartea aceasta descoperă învoielile, acordurile care au fost făcute cu Dușmanul și dezarmează argumentele folosite de Acuzatorul fraților pentru a-și instrumenta cazul împotriva noastră.

Vinovăția, nu Dumnezeu, este cea care a adus acuzații împotriva noastră și s-a folosit de tiparele judecății demonice ca să ne înghită binecuvântările și să ne distrugă moștenirea dumnezeiască.

Remediul pentru păcatul nostru nu stă în trăirea unei vieți fără păcat, ci în Sângele vărsat al Mielului lui Dumnezeu. Sângele lui Isus Hristos nu doar că înlătură păcatul și efectele sale, ci ne oferă o cale de recuperare a binecuvântărilor pierdute, prin iertare, pocăință și mărturisire.

„ݑ찝⏠ݒ䰝₰풛 ݒ尝↠ݒ밝▰풔ݒ尝⊰풕̦ݒ객↦rdquo; clarifică modul cum sistemul de Dreptate Divină al lui Dumnezeu operează în Sala de judecată a Cerului, fapt care face posibil pentru noi trăirea în libertatea pentru care Isus a murit ca să ne-o ofere.

Comandă acum cartea „ݑ찝⏠ݒ䰝₰풛 ݒ尝↠ݒ밝▰풔ݒ尝⊰풕̦ݒ객↦rdquo;:

ߓ256 284912 || This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

ߔ砦lt;a target="_blank" href="https://bit.ly/un-caz-de-justitie" rel="noopener">https://bit.ly/un-caz-de-justitie

ߌ篸Icirc;n MARTIE, la orice comandă din librăria Alfa Omega vei primi ݐఝ૰퐚ݐ�ர퐢ݐ�artea ݑ蠰풊ݒﰝℰ풆ݒᰝ▰풕 ݒﰝ↰풄ݒⰝ⛰풖ݒ�풄ݒ氝⍠ݒ₰풓ݒ濠, scrisă de ݐఝর퐢ݐ렰퐓ݐ찝ڰ퐫ݐﰝڰ퐭ݐ⢝禬t;/p>

Articole similare: