La doar două zile după ce SUA și-a mutat ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, Guatemala îi urmează exemplul.
Steagul Guatemalei a fost ridicat în Ierusalim încă de la începutul lunii mai. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat evenimentul:
„Am fost mișcat să văd steagul Guatemalei fluturând în Ierusalim, înainte de deschiderea Ambasadei Guatemalei la sfârșitul acestei luni. Dragi prieteni, bine ați revenit în capitala noastră veșnică!”, a transmis Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, scrie RT.
Președintele Guatemalei, Jimmy Morales, a anunțat pentru prima dată decizia țării de a-și reloca ambasada de la Tel Aviv în Ierusalim în decembrie, la puțin timp după recunoașterea de către președintele Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a statului Israel. În martie, Morales a confirmat încă o dată că ambasada Guatemalei la Ierusalim se va deschide imediat după ce Statele Unite vor face mutarea anunțată.
Guatemala a fost unul dintre cele nouă state care au sprijinit decizia SUA de relocare a Ambasadei în timpul votului Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (UNGA) din decembrie, în care organismul internațional o rezoluție fără caracter obligatoriu, condamnând declarația lui Donald Trump.
La sfârșitul lunii, și Paraguay își va muta oficial ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
Sursă: Libertatea
