Israelul va avea „responsabilitatea de securitate” pentru Gaza | AO NEWS

Israelul va avea „responsabilitatea de securitate” pentru Gaza | AO NEWS

Israelul va avea „responsabilitatea generală de securitate” pentru Fâșia Gaza după ce a învins Hamas, a declarat luni premierul israelian Benjamin Netanyahu.

„Cred că pentru o perioadă nedeterminată de timp, Israelul va avea responsabilitatea generală a securității, pentru că am văzut ce se întâmplă atunci când nu o avem” a declarat Netanyahu prezentatorului ABC World News Tonight, David Muir.

Statele Unite au făcut presiuni ca Autoritatea Palestiniană să-și asume un „rol de conducere” într-o Fâșie Gaza post-Hamas, după cum a declarat duminică secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, într-o vizită la Ramallah, dar Israelul nu dorește ca un alt grup, pe care-l consideră ostil, să preia conducerea.

Un grup de radicali afiliați Partidului Fatah al președintelui Mahmoud Abbas s-a alăturat atacului Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie. Mai mulți membri ai Brigăzii Martirilor Al-Aqsa, afiliată Fatah, s-au lăudat în presa arabă că au participat la masacru.

Netanyahu a mai spus, cităm: „nu va exista o încetare generală a focului în Gaza fără eliberarea ostaticilor noștri. În ceea ce privește micile pauze tactice, o oră aici, o oră acolo, le-am mai avut înainte... pentru a permite să intre bunuri umanitare sau culuare pentru ca refugiații să plece.”

Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 8 Noiembrie 2023.

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri

Articole similare: