Israelul și Turcia au anunțat miercuri refacerea legăturilor diplomatice depline între cele două națiuni, inclusiv la nivel de ambasadori.
Israelul și Turcia au fost cândva aliați apropiați, dar relația lor s-a deteriorat de-a lungul anilor, în mare parte din cauza dezacordurilor legate de conflictul israeliano-palestinian. Erdogan este un critic dur al Israelului în conflictul său cu palestinienii. Turcia a găzduit, de asemenea, câțiva lideri Hamas, ceea ce nu a făcut decât să erodeze și mai mult relațiile dintre cele două națiuni.
Țările și-au retras reciproc ambasadorii în 2010, după ce trupele israeliene au atacat o flotilă cu destinația Gaza, care transporta ajutor umanitar, care a rupt blocada israeliană. Evenimentul s-a soldat atunci cu moartea a 9 activiști turci.
Cele două națiuni au promis că își vor reconstrui relația tensionată, deși au încă diferențe majore.
Știre prezentată în cadrul ediției din 18 august 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
