Dumnezeu vindecă și azi | Vieți în lumină 7.45, cu Angela Croitor

La numai câteva zile de la naștere, Angela Croitor s-a îmbolnăvit de o boală rară, pentru acele vremuri, care necesita intervenție chirurgicală. Deși medicul nu i-a dat mari speranțe mamei sale că ar putea supraviețui operației, ea nu s-a descurajat și s-a rugat pe tot parcursul intervenției care s-a finalizat cu bine. Când avea 6 ani, din nou a contactat o boală gravă, o infecție în tot corpul, iar mama ei a mers la slujitorii Domnului să-i facă ungerea și Domnul s-a atins de ea.

Și situația familială a fost dificilă. Având un tată alcoolic și violent, Angela nu a știut ce înseamnă să fii iubită. O perioadă s-a refugiat în sport, așa a reușit să treacă peste copilăria nefericită. Supărată, din cauza mamei care nu a lăsat-o să-și urmeze pasiunea de a face gimnastică artistică, Angela a spus că nu vrea să mai aibă de-a face cu Dumnezeul ei. Totuși, în viața Angelei și-a pus amprenta o mătușă înțeleaptă, care a știut cum să îi vorbească despre nevoia cunoașterii lui Dumnezeu.

ߑ�acă îți place acest material, susține-ne cu o donație: https://alfaomega.tv/donatii  ߎᠦlt;/p>

Astfel ne vei ajuta să producem în continuare materiale creștine.

Distribuie acest episod, ca să inspire cât mai mulți oameni. ߌt;/p>

Articole similare: