Isaac, cel care a fost dus de tatăl său Avraam pe munte pentru a fi sacrificat, își ia o soție cu care are doi fii gemeni. Acești băieți par a fi aproape opuși unul-celuilalt. Unul este un vânător, puternic și capabil, iar celălalt își duce viața pe lângă corturi ca femeile. În mijlocul profețiilor, a favoritismului, a dorințelor naturale, a înșelăciunilor și a mâniei, putem vedea încă mâna lui Dumnezeu la lucru, chiar și atunci când vremurile sunt întunecate.
Primul Război Mondial s-a soldat cu milioane de victime, în tranșeele de pe Frontul de Vest, din Europa, la Gallipoli, sau peninsula turcă. Aceștia au trăit brutalitatea războiului, bătăliile dezlănțuindu-se în Orientul Mijlociu, în Africa și alte regiuni din lume. Această serie de documentare va scoate la lumină implicarea plină de curaj a capelanilor în salvarea soldaților de pe front.
Meditând la uluitoarea experiență care l-a dus printr-un orfelinat, un cămin și prin nouă centre de plasament în urma decesului părinților săi, Oliver își amintește cu drag de prietenia ciudată pe care el, un băiețel de numai șase ani a avut-o cu domnul Tom, un dulgher descurajat care primește o nouă speranță în momentul în care începe să sculpteze o mașină de pompieri dintr-un buștean de platan alb, căzut la pământ.
Străinul răspunde la o întrebare provocatoare: ce s-ar întâmpla dacă Isus ar trăi printre noi azi? Seria pune în scenă momente biblice cunoscute, începând cu un tânăr care fuge de acasă și ajunge să locuiască pe străzi (fiul risipitor) pana la crainicul unui talk-show radio care ridiculizează credința ascultătorilor lui (întruchipându-l pe Toma necredinciosul).
Dumnezeu la chemat pe Avraam dintr-o țară îndepărtată și la dus într-un loc care era uscat și steril, asemenea soției sale sterpe, Sarai. Dumnezeu ia promis lui Avraam o țară și descendenți ca stelele de pe cer.
