Biblia spune clar: orbi și surzi ! Sunt orbi față de natura lui Isus și surzi la cuvintele Evangheliei. Însă Dumnezeu acționează.
Nu ar trebui să ne bazăm opiniile cu privire la ceea ce face Israelul greșit, căci israelienii sunt păcătoși, așa cum suntem cu toții. Ei fac tot ce pot, căci țara lor e o democrație, dar încă nu au devenit națiunea la care se gândește Dumnezeu. Israelul e o democrație, dar adevărata națiune va fi o teocrație, va fi condusă de Dumnezeu, sub direcția lui Mesia. E adevărat că și evreii greșesc, dar ne aflăm mereu într-un proces.
Dumnezeu Își împlinește promisiunile acum pas cu pas. Într-o zi, le va arăta Cine este Isus. Într-o zi, Regele regilor și Domnul domnilor, mărețul Fiu al lui David va veni și va conduce Israelul. Atunci, pacea se va revărsa din Ierusalim în toată lumea. Toată lumea va fi binecuvântată începând din centrul lumii, adică din Ierusalim, sub conducerea mărețului Fiu al lui David, Isus Hristos !
Materiale asemănătoare găsești aici: https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel
Urmărește-ne pe Facebook, acolo publicăm materiale pe care nu le vei vedea pe aici: https://www.youtube.com/channel/UCiGwx8Yg1dOAr78_5v-zTKQ
Avem și cont de Instagram, aruncă o privire: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
Diverse materiale te așteaptă pe Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCiGwx8Yg1dOAr78_5v-zTKQ
Canalul TV poate fi vizionat 24/7 și este unul dintre cele mai vizionate de români. Uită-te și tu. Dacă nu ai televizor, ne găsești online: https://alfaomega.tv/canal-tv/alfa-omega-tv
Vrei să fii parte din lărgirea Împărăției și vestirea întoarcerii Domnului? Lucrează împreună cu noi: https://alfaomega.tv/donatii
