În această ediție, Tudor Pețan ne prezintă un episod din seria de emisiuni „Un dar pentru tine”. Pastorul Tiberiu Ciubotari ne invită să redescoperim puterea binecuvântării părintești. Domnul Isus i-a primit pe copii cu dragoste și prețuire, iar noi suntem chemați să-I urmăm exemplul, iubindu-ne copiii și fiind prezenți în viața lor.
„Copilul meu”, piesa compusă de Sami Lupu și interpretată de Ștefania Botez, transmite un mesaj emoționant despre darul neprețuit pe care ni L-a oferit Dumnezeu prin copii. Videoclipul muzical a fost lansat cu ocazia celebrării Zilei Copilului, subliniind importanța iubirii și responsabilității față de cei mici. Ștefania ne transmite că într-o lume tot mai tulburată, în care copiii sunt expuși la numeroase influențe și ideologii confuze, este esențial ca noi, ca părinți și adulți, să veghem asupra lor. Avem datoria să-i creștem în leagănul valorilor creștine – valori care le protejează sufletul și le călăuzesc mintea pe drumul cel bun.
Cărțile recomandate în această ediție sunt:
* Stop mersului la biserică – Larry B. Pyle
* Un legământ cu ochii mei – Bob Sorge
* Doi fii și un tată – Dale L. Mast
* Cum să primim și să slujim în vederea primirii botezului cu Duhul Sfânt – Joan Hunter
* Activarea copiilor în dimensiunea profetică – Klancy Cunningham
* Întoarcerea preoților – Dr. Thomas Schlueter
* Trăiește fără a fi ofensat – Patricia King
ߓꠐuteți achiziționa cărțile recomandate din librăria Alfa Omega: https://alfaomega.tv/librarie/
❗În luna iulie, la orice comandă din librăria Alfa Omega veți primi ߆㠰퐠ݐ밝ڰ퐭ݐࢰ퐭 cartea Israel și Biserica, autor ݐఝর퐢ݐ렰퐓ݐ찝ڰ퐫ݐﰝڰ퐭ݐ⢝禬t;/p>
De 30 ani, Alfa Omega răspândește Lumina Lumii prin intermediul lucrării de media creștină. Datorită generozității dumneavoastră, putem să rămânem o lumină în întuneric! Fiți parte din lucrarea Alfa Omega: https://alfaomega.tv/donatii
