Nevoia de a-și mărturisi păcatele, de a-și curăța sufletul, a apărut în inima Alinei Timar în urma încheierii legământului cu Dumnezeu, prin botezul în apă. A găsit locul și momentul potrivit pentru a-și deschide sufletul și a primi eliberare în cadrul unui sejur de vindecare organizat de ELPiS România.
Adrian Aldea este unul dintre pastorii Centrului Creștin Brașov. El a venit dintr-o biserică mai mică unde făcea tot ce era nevoie, aproape de unul singur. Fiind implicat în lucrarea cu tinerii, s-a gândit că e timpul să se relaxeze un pic deoarece la Centrul Creștin exista o echipă care se ocupa de acest departament. Dar Dumnezeu i-a transmis cu totul altceva: că este nevoie să se antreneze pentru ceea ce va urma în lucrarea cu tinerii din biserică.
Ștefan Morar a fost binecuvântat cu un loc de muncă unde și-a câștigat pâinea cu ușurință și a reușit să continue să-L slujească pe Dumnezeu. Timp de 31 de ani a lucrat la Liceul Agricol din Rădăuți, în departamentul administrativ. Ștefan Morar spune că a avut foarte multă libertate și putea să plece unde era chemat de frați, dar a urmărit și să aibă un nume bun la serviciu. La un moment dat, la presiunea Securității și a inspectorului școlar, directorul liceului i-a spus că trebuie să își caute un nou loc de muncă. Dumnezeu a schimbat însă situația în doar două zile.
Prietenii de la Școala duminicală a lui Valentin Cotleț au plecat, rând pe rând, în afara țării pentru un trai mai bun. Dar el i-a promis lui Dumnezeu că va rămâne în România, fiind convins că poate fi binecuvântat acolo unde s-a născut. Valentin l-a slujit pe Dumnezeu în rândul copiilor din orfelinate, iar apoi a lucrat cu copiii străzii. Însă, la un moment dat, a privit spre pretenii lui din copilărie care se întorceau în țară și aveau o stare materială mult mai bună decât a lui. Atunci i-a spus lui Dumnezeu tot ce avea pe inimă. Și Dumnezeu i-a făcut după credința lui.
În timp ce se afla în biserică, într-un timp de închinare, Violeta Munteanu a primit un mesaj din partea lui Dumnezeu prin care a fost asigurată că se află în echipa câștigătoare. Ea a fost încurajată că deși diavolul provoacă frică, intimidare și manipulare, Isus Hristos l-a biruit pe cel rău și astfel, ea se află în echipa Celui care a câștigat.
- Bărbatule, asta este lucrarea la care te-am chemat | „Dumnezeu vorbește!” 4.39, cu Mihai Bilan
- Trebuie să merg undeva | „Dumnezeu vorbește!” 4.38 cu Mihai Bilan
- Vindecare miraculoasă | „Dumnezeu vorbește!” 4.37, cu Ionel Ilaș
- Din locul în care ai căzut mergi mai departe | „Dumnezeu vorbește!” 4.36 cu Ionel Ilaș
