Găsim o descriere detaliată a judecății de apoi a națiunilor în capitolul al treilea al cărții profetului Ioel. Să citim versetele 1-2 și 14-16.
„Căci iată că în zilele acelea și în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și ai Ierusalimului, voi strânge pe toate neamurile și le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moștenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea.”
„Vin grămezi-grămezi în valea judecății, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecății. Soarele și luna se întunecă, și stelele își pierd strălucirea. Domnul răcnește din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile și pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său și ocrotirea copiilor lui Israel.”
Subiectul este menționat la început: judecata lui Dumnezeu în ceea ce privește Israelul. Este menționată și locația: valea lui Iosafat, la care se face referire în versetul 14 ca „valea judecății”.
